Timpul prezent

Comisia Europeană a constatat într-un raport preliminar că rețeaua TikTok încalcă Legea privind serviciile digitale din cauza designului său care dă dependență. În ce măsură reglementările din Uniunea Europeană protejează utilizatorii rețelelor sociale? Cum se aplică Digital Service Act și cît de eficient este acest act legislativ? L-am întrebat pe Bogdan Manolea, de la Asociația pentru Tehnologie și Internet, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor.Întîi de toate, despre ce vorbim cînd vorbim despre design care dă dependență? Ce anume din felul în care sînt construite aceste rețele creează acest efect de dependență? Bogdan Manolea: „Sînt chestiuni cum ar fi acel infinite scrolling și măsuri de notificare și mesaje de tip push, care te îndeamnă să rămîi tot timpul în aplicația respectivă. Deci felul cum este construită aplicația și partea de usability, de UX (User Experience), de cum este gîndită – este atît de bună pentru a te păstra în aplicație, încît poate fi nocivă pentru categorii de persoane vulnerabile. Și aici Comisia vorbește despre minori, dar și despre adulți vulnerabili.”Şi cum ar putea fi protejaţi copiii, adolescenţii, adulţii vulnerabili? E o soluţie interzicerea accesului minorilor la social media, cum se întîmplă în Australia, pentru copiii de pînă la 16 ani?Bogdan Manolea: „Pe regulamentul DSA (Digital Service Act), platformele sînt obligate să-și facă o așa-numită analiză de riscuri sistemice. Deci ele ar trebui să știe care sînt problemele. E o obligație. Ce le zice Comisia Europeană acum este că nu au făcut analiza astfel încît să rezulte chestii care se văd în literatura de specialitate. E o chestiune pe care ar fi trebuit să o documenteze și să o rezolve și nu au făcut-o. Și de aici vine responsabilitatea juridică directă. Și ăsta e un lucru important în cazul ăsta, tocmai pentru că Comisia se duce pe fondul problemei legate de marile platforme. Și mie îmi pare bine că aceasta este soluția, pentru că, din punctul meu de vedere, blocarea nu este o soluție, pentru că nu rezolvă problema de fond. Dacă problema de fond este algoritmul de recomandare și problemele pe care el le implică, și acum chiar sînt aceste cazuri, atunci ele nu afectează doar minorii pînă în 16 ani. Ele afectează pe toată lumea. Și soluțiile pe care le propune Comisia, de modificare a comportamentului algoritmului, mi se par unele pur și simplu de bun simț.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ungaria se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din 12 aprilie. Unele sondaje arată că principalul partid de opoziţie, Tisza, condus de Péter Magyar, ar putea fi votat de 48% dintre alegătorii hotărîţi, în timp ce partidul Fidesz al premierului Viktor Orbán ar fi susţinut de numai 40% dintre votanţi. Se clatină regimul lui Viktor Orbán? Ce şanse are partidul de opoziţie Tisza să cîştige acest scrutin? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Cine este Péter Magyar? Luciana Ghica: „Este o față mai tînără a lui Viktor Orbán, ceva mai în ton cu timpurile. Vorbim, practic, de o scindare, nu neapărat a unui partid – pentru că Tisza nu a derivat din Fidesz, ci sînt cîteva figuri care au plecat din Fidesz –, dar vorbim de o scindarea a aceluiași tip de mișcare politică. Péter Magyar nu este doar un alt Orbán, mai tînăr. Însă, să nu ne așteptăm la o schimbare radicală dacă va cîștiga și să nu uităm că, de fapt, în esență, nu există o schimbare radicală a dezbaterii politice în Ungaria în acest moment. Nu avem de a face cu o opoziție reală la mișcarea politică pe care a construit-o și la tipul de clientelism pe care l-a construit Viktor Orbán.”Péter Magyar a publicat un program politic și economic stufos, de 240 de pagini, cu teme clasice de guvernare. E vorba despre fiscalitate, despre soluții pentru a contra dependența energetică a Ungariei, despre relația cu Europa, despre relația cu Ucraina. Ce cîștigă și ce riscă partidul său, Tisza, care s-a prezentat inițial ca o mișcare antisistem,venind cu această serie de propuneri articulate, clasice, formale?Luciana Ghica: „Poţi să fii antisistem pînă la un punct. Nu merge dacă vrei mai mult. Tipul de abordare pe care îl are Péter Magyar acum este singurul care îl poate face să cîștige: se concentrează nu pe chestiuni de politică externă, ci pe chestiuni de politică internă, de politică economică în primul rînd și de politici sociale. Avem de-a face cu o populație din ce în ce mai săracă, cu un nivel de trai din ce în ce mai scăzut. Și, desigur, ce poate să promită sînt chestiuni legate de taxare. Îi impozităm pe cei mai bogaţi și care au miliarde. Îi ajutăm pe cei mai săraci. Reîncercăm să punem Ungaria pe hartă, dar fără să schimbăm semnificativ traiectoria. De altfel, în acest document de peste 200 de pagini, chestiunea pro-europeană este moderată. Tocmai pentru a atrage votanții care încă sînt captivii lui Orbán. Practic se luptă pentru același tip de electorat.” Cine sînt votanţii lui Péter Magyar? Luciana Ghica: „Pe de o parte, a reușit să atragă din electoratul tipic al lui Viktor Orbán, asta îi dă cel mai mare avantaj, acolo este, de fapt, miza. Și, desigur, pentru a avea o șansă în acest moment, pe de altă parte îl vor sprijini și votanții partidelor democratice obișnuite, care sînt, în general, din mediul urban, cu educație superioară.”Se va schimba ceva în relația Budapestei cu Bruxelles-ul, în eventualitatea că se va schimba guvernarea? Luciana Ghica: „Cel puțin pentru început, da. Pentru că, dacă Magyar cîștigă, are nevoie de sprijinul Bruxelles-ului, mai ales pentru deblocarea fondurilor europene, pentru a salva economia.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina au început oficial vineri printr-o ceremonie de deschidere la Milano și defilări ale sportivilor în patru localități. Ceremonia nu a fost lipsită de momente tensionate. Vicepreședintele american J.D. Vance, prezent în tribunele stadionului San Siro, a fost huiduit de public atunci cînd a apărut pe ecranele uriașe la deschiderea Jocurilor Olimpice. Și delegația Israelului a fost huiduită la Milano. De asemenea, în Italia au fost proteste în stradă față de prezența la Jocurile Olimpice a unor angajați ai Serviciului de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite (U.S. Immigration and Customs Enforcement - ICE). În ce măsură un eveniment de amploare mondială ca Jocurile Olimpice are și o dimensiune politică? Cum s-a văzut ceremonia de deschidere de la Milano, în contextul tensiunilor globale din lumea de azi? Ce semnificație dăm în ziua de azi Jocurilor Olimpice, de ce ne place să ne uităm la competițiile sportive organizate sub acest concept? L-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.Mihail-Valentin Cernea: „Olimpiadele au avut dintotdeauna o dimensiune politică. De cînd au revenit, de fiecare dată au fost de fapt scena momentului politic al perioadei în care se întîmplau. Să ne amintim de Olimpiada de la München, din timpul regimului nazist, care a fost încărcată de semnificaţie politică, sau de Olimpiadele din timpul Războiului Rece, care şi ele au fost încărcate de semnificaţie politică. Ce este nou astăzi, poate, este că mediul politic în care au loc Olimpiadele este foarte, foarte volatil şi modul în care el este perceput, felul în care se transmit mesajele, adică prin social media, face ca lucrurile să fie foarte, foarte zgomotoase, imaginile să fie apocaliptice şi să fie ceva foarte senzaţional, în general. ”Cum s-a văzut ceremonia de deschidere de la Milano, în contextul tensiunilor globale din lumea de azi?Mihail-Valentin Cernea: „S-a văzut cum ne aşteptam să se vadă. Se întîmplă în Italia, care e condusă de un lider conservator, Giorgia Meloni, care are o relaţie bună, personală cu Donald Trump, cel puţin aşa ni se spune. (...) Chiar dacă se consideră ca făcînd parte cumva din aceeaşi familie politică conservatoare, acţiunea a fost complet diferită. Politica externă a Giorgiei Meloni a fost una de mult mai mare apropiere de UE, de susţinere fără echivoc a Ucrainei şi în general a avut o atitudine cooperantă cu mai toate ţările din jur şi nu a avut tipul de atitudine revanşardă pe care am văzut-o în SUA de la administraţia Trump. În acest context, J.D. Vance probabil că a evaluat că poate să facă o călătorie acolo, într-o ţară aliată, în care să fie primit cu plăcere de public dar iată că a subestimat gradul de anti-americanism care a fost provocat în Europa de mai toate acţiunile întreprinse de Statele Unite în raport cu Europa în ultima vreme. De la cele mai grave – Groenlanda –, pînă la scandalul recent cu Polonia şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Într-un fel sau altul, pînă acum, sub administraţia Trump, SUA au avut o răfuială publică, online, cu multipli lideri şi multiple ţări europene. Adaugăm peste acest climat complex efectele dosarelor Epstein şi vedem că în Europa se ridică o opinie negativă faţă de actualul regim de la Washington şi, în momentul în care reprezinţi acest regim, evident că reacţia europenilor va fi cea pe care ai cîştigat-o prin acţiunile tale.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

„Ce nu poate fi rostit” de David Szalay a cîștigat Booker Prize în 2025. Romanul a apărut în limba română, în traducerea Ancăi Bărbulescu, la editura TREI. Este povestea lui István care, după ce iese de la școala de corecție, se înrolează voluntar pentru războiul din Irak și, după ce se întoarce de pe front, ajunge să trăiască în lux, în Anglia. Ceea ce surprinde de la primele rînduri este simplitatea propozițiilor, a dialogurilor realiste, minimalismul care spune de fapt foarte mult. István ar putea candida cu succes la titlul de cel mai tăcut personaj literar.David Szalay s-a născut în Canada în 1974, a crescut la Londra și în prezent trăiește la Viena. Este primul autor britanic de origine maghiară care a primit Booker Prize. Am a vorbit cu Magdalena Mărculescu, directoarea editorială a Grupului Editorial TREI, despre „Ce nu poate fi rostit”, despre alegerea acestui titlu pentru ediția în limba română (în original cartea se numește „Flesh”), despre cum a împărțit romanul lui Szalay cititorii în două tabere, despre puterea literaturii de a spune ce nu se poate spune în viața reală. Magdalena Mărculescu: „Provocarea acestui roman, provocarea literară, este aceasta: există lucruri care nu pot fi spuse prin cuvinte? Mi se pare cel mai dramatic lucru al vieții să nu poţi spune, de-a lungul acestei experiențe fascinante care este trăirea, să nu poți aduce la cuvînt ceea ce-ţi macină trupul, ceea ce-ţi macină sufletul, ceea ce, practic, le încarcerează într-o nespunere. (...) Este povestea unui personaj care nu poate să se exprime prin cuvinte sau care refuză să se exprime prin cuvinte, provocarea cititorului fiind aceea de a înțelege de ce. Și aici revin. Oare pentru că viața este inexprimabilă în cuvinte? Oare pentru că el este prins în traumă?”Ce nu se poate spune în cartea asta? Ce nu poate fi rostit?Magdalena Mărculescu: „Această carte m-a lăsat cu impresia că nu există ceva ce nu poate fi rostit, că literatura poate rosti orice. Ceea ce nu poate rosti viața, poate rosti literatura. Îmi plac enorm de mult cărțile care îți lasă impresia că, dacă nu ar fi existat ele, ceva într-adevăr rămînea nerostit.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

A doua rundă de negocieri de pace în format trilateral – Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii – s-a încheiat azi la Abu Dhabi. S-a convenit un schimb de prizonieri, primul în ultimele cinci luni, după cum a declarat emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff. În ce măsură contează pentru Kremlin, pentru Vladimir Putin, presiunile Casei Albe și dorința lui Donald Trump de a se încheia războiul din Ucraina? Chestiunea teritorială e foarte importantă și pentru Ucraina și pentru Rusia. Va fi dispusă Ucraina să cedeze teritoriile din Est pe care încă le controlează? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională. Formatul trilateral pune SUA într-o poziție ambiguă: e și actor politic important, și negociator, deci nu joacă doar un rol de mediator. Ce beneficii și ce riscuri aduce această poziție la masa discuțiilor?Mihai Isac: „Trebuie să înțelegem că Statele Unite, în poziția pe care foarte bine ați subliniat-o, atît de parte a negocierilor, cît și de mediator, încearcă să obțină un capital de imagine şi în plan politic intern. Statele Unite au un an electoral extrem de important în 2026, cînd, în noiembrie vom asista la alegeri importante, ceea ce numim midterm elections, alegeri pentru o treime din Senatul american şi pentru întreaga componență a Camerei Reprezentanților. Președintele republican Trump încearcă să prezinte cu înverșunare orice evoluție pe plan extern drept o mare victorie a diplomației sale. Știm întreaga saga a Premiului Nobel pentru Pace rîvnit de către președintele Trump, precum și faptul că se laudă că este o persoană care încheie conflictele începute de predecesori ai săi. Deci aceste evoluții de la Abu Dhabi trebuie privite și în acest context.”Va fi dispusă Ucraina vreodată să cedeze teritoriile din Est pe care încă le controlează?Mihai Isac: „Este greu de spus. Conform Constituției ucrainene, cedarea de teritorii este interzisă. Sînt anumite linii roșii pe care și Zelenski, și clasa politică de la Kiev trebuie să le respecte. Dacă în urmă cu 4 ani vedeam un număr de peste 80% din populația ucraineană opunîndu-se cedării de teritorii, acum numărul celor care sînt adepții unei linii dure în această politică a scăzut. Dar totul este extrem de volatil pentru că depinde foarte mult în schimbul a ce se cedează teritorii. Fără acele regiuni, Ucrainei îi va fi extrem de greu să-i reziste pe viitor Federaţiei Ruse, avînd în vedere că zona respectivă este puternic fortificată din 2014. Este o regiune care împiedică prăbușirea întregului front estic și Federaţia Rusă își consumă masiv resursele pentru a demantela această linie fortificată. Vorbim de trupe, de artilerie, de forțe aeriene, de forțe speciale. Partea ucrainiană are acolo nu numai simple orașe, sînt noduri logistice prin care sînt dirijate forțele menite să sprijine apărarea. Iar căderea lor ar însemna practic o debandadă completă a administrației ucrainiene în Est iar căderea Donbasului ar putea să afecteze moralul trupelor ucrainiene și în alte regiuni.”La actuale negocieri s-a discutat pe grupuri tematice. E acest format de negociere mai productiv? Mihai Isac: „Totul depinde de presiunile exercitate asupra Federației Ruse. Orice formulă care ar putea să ducă cel puțin la o încetare a focului pe o perioadă de timp – pentru că este mult prea devreme să vorbim de închierea unui păci – este de bun augur din punctul de vedere al populației civile. Dar chiar și acest format vedem că nu are un rezultat concret, pare mai mult o tactică de tragere de timp aplicată de Federația Rusă. Orice zi cîștigată de Federația Rusă prin participarea la lungi discuții care nu au un rezultat concret pe teren este o zi cîștigată de mașinăria de război a Moscovei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Mai mulți lideri ai Marinelor militare din cîteva țări NATO, reuniți la Conferința navală de la Paris, avertizează asupra amenințării reprezentate de Rusia pe mare, aceasta continuînd să investească în flota sa nordică și în capacitățile subacvatice. Șefii Marinelor au insistat asupra necesității pregătirii pentru o confruntare maritimă în cazul unui conflict deschis cu Rusia. Avertismente din partea unor lideri militari din țările NATO cu privire la amenințarea pe care o reprezintă Rusia pentru Europa au tot apărut în ultimii ani. Ce e nou în atenționările șefilor marinelor militare? În ce măsură liderii politici europeni iau în serios avertismentele care vin deja de cîțiva ani din partea liderilor militari? L-am întrebat pe Cătălin Gabriel Done, analist de politică internațională, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA).Cătălin Gabriel Done: „Aceste noi avertismente ne arată foarte clar că Europa traversează un moment extrem de dificil din punct de vedere al securității și al apărării. Practic, s-a oficializat trecerea de la logica post-Război Rece la o logică de securitate competițională pe teritoriul european și această logică se încadrează foarte bine în explicațiile Şcolii de la Copenhaga. Ce ne spune Şcoala de la Copenhaga este că în astfel de situații, cînd o mare putere, cum este Federația Rusă, intră în competiție cu un sistem de alianțe, cum sînt cele occidentale – aici mă refer la NATO, Uniunea Europeană –, întotdeauna va căuta să cîștige avantaj vis-a-vis de acest sindrom al inferiorității și va căuta să obțină avantaje strategice pe cîmpul de luptă, avantaje strategice din punct de vedere ideologic, dar și în competiția managementului emoțional. Pentru că Federația Rusă deține în momentul de față avantajul strategic în managementul emoțional și poate influența extrem de mult percepția publică, trăirile noastre. Frica de război a devenit o constantă în rîndul societăților europene. De altfel, ultimul sondaj dat publicității arată că undeva la peste 56% dintre europeni se așteaptă ca în următorii ani Europa să traverseze o perioadă cu turbulențe din punct de vedere securitar și 60% dintre europeni se așteaptă să avem un război deschis cu Federația Rusă.”În ce măsură liderii politici europeni iau în serios avertismentele care vin deja de cîțiva ani din partea liderilor militari?Cătălin Gabriel Done: „Vom vedea asta în săptămînile următoare, pentru că urmează Conferința de Securitate de la München. Știm cu toții că această reuniune oferă cumva startul noilor politici pentru viitorii ani. Vom vedea cum se va poziționa administrația americană vis-a-vis de aceste avertismente, dar cred că schimbul de informații dintre Statele Unite ale Americii și partenerii europeni încă funcționează și această structură de încredere este vitală pentru securitatea noastră. Din păcate, Europa stă foarte prost la capitolul încredere şi nu reușim să ne atingem țintele pe care ni le setăm singuri, pe care le stabilim împreună cu partenerii europeni.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

De la 1 iunie 2026, Ministerul Finanțelor intenționează să introducă o nouă obligație pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor: emiterea facturii electronice în sistemul electronic e-Factura. Concret, asta înseamnă că foarte mulți oameni din zona culturală – jurnaliști, traducători, scriitori, artiști – vor trebui să se conformeze unor proceduri gîndite inițial pentru prestatorii de servicii. Această măsură nu schimbă regimul de impozitare al drepturilor de autor, dar adaugă o sarcină birocratică suplimentară într-un domeniu în care cîștigurile sînt în general mici. Ce presupune exact această obligație? De ce a apărut? Ne-a explicat avocata Luisiana Dobrinescu, specializată în drept fiscal.Ce se schimbă, concret, de la 1 iunie, pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor?Luisiana Dobrinescu: „Vor intra în lumea e-Facturii. Cel puțin așa arată textul reglementărilor de la acest moment. E posibil ca termenul să se mai amîne, e posibil să nu se mai amîne. Această e-Factura e introdusă din 2021 ca legislație și, din perspectiva implementării, acest lucru a avut loc etapizat, pe categorii. Prima dată cei obligați la e-Factura au fost cei care facturau către stat, apoi cei care facturau către alte persoane, firme către firme, să zicem așa, pe înțelesul tuturor. De anul trecut, inclusiv micii profesioniști, meseriașii, toți cei care erau identificați la Registrul Comerţului printr-un cod de identificare fiscală, PFA-urile, adică. Și acum, ultima etapă este a celor care au doar CNP, dar care obțin cu recurență venituri. Aceasta este ultima etapă de implementare a e-Facturii. România este campioană la implementarea e-Facturii, este cel mai avansat stat european. În state care o testează, au introdus-o, ca Spania sau Italia, încă nu este obligatorie pentru toată lumea. (...) Dar e-Factura va fi obligatorie pentru toate statele membre (ale UE). Noi avem cel mai mare deficit de TVA, dintre toate statele membre încasăm cel mai puțin din TVA. Atunci, prin planul PNRR, ne-am obligat la foarte multe lucruri: să luăm măsurile pe care guvernanții noștri de atunci s-au gîndit că ar fi oportun să le luăm pentru diminuarea micii și marii evaziuni. Și una dintre ele este această e-Factură.”De această dată este vorba însă de drepturi de autor, nu de TVA. TVA-ul este altceva, iar pentru drepturile de autor impozitele sînt reținute la sursă în România.Se schimbă ceva în această privință? Luisiana Dobrinescu: „Nu se schimbă nimic. Însă, facturarea aceasta vine din obligațiile de TVA. Directiva 112/2006 este directiva de TVA, care, din 2006, vă dați seama, obligă la facturare. Însă, la noi, în România, nu s-a aplicat. Practic, ce zice directiva aceea de TVA? Că orice persoană impozabilă – și vedeți, nu zice comerciant, nu zice activitate economică, ci orice persoană impozabilă – trebuie să emită facturi pentru operațiunile pe care le desfășoară cu regularitate. Ce înseamnă persoană impozabilă în accepțiunea acestei directive? Înseamnă orice persoană care, în mod recurent, prestează servicii sau livrează bunuri. Tot directiva aceea spune că gestiunea drepturilor de autor este o prestare de servicii. (...) Regimul drepturilor de autor cu reținerea la sursă vizează impozitele directe: impozitul pe venit și contribuțiile sociale. TVA-ul este un impozit indirect. TVA-ul se datorează pentru persoanele care depășesc un plafon de încasări pe an. La acest moment, de curînd, plafonul de încasări este de 395.000 lei. Și atunci trebuie urmărit cine depășește acel plafon. Deci, indiferent de partea de impozit pe venit și contribuții, care rămîn neschimbate. Și atunci, facturarea este efectiv o pîrghie de monitorizare, de contabilizare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

„Mama tuturor acordurilor” – așa a numit președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordul comercial semnat săptămîna trecută de Uniunea Europeană și India, după 20 de ani de negocieri. Care sînt domeniile vizate de acordul comercial Uniunea Europeană-India? Ce reprezintă pentru UE și India acest acord? Ce vom exporta, ce vom importa cu taxe vamale reduse sau chiar eliminate? Ne-a explicat Ștefania Moise, consilier politic pe politici agricole la Parlamentul European.Ștefania Moise: „Prin semnarea acestui acord, ne așteptăm ca exporturile din Uniunea Europeană către India să se dubleze pînă în 2032. Asta înseamnă și reducerea sau eliminarea completă a taxelor vamale pentru peste 90% din bunurile pe care noi le exportăm în prezent către India. Și în prezent avem relații comerciale cu India undeva la 180 de miliarde de euro anual. Uniunea Europeană va face anual o economie de 4 miliarde de euro din aceste taxe vamale. Avem deschidere către o piaţă de 1,4 miliarde de oameni, cu o economie în creștere, ceea ce înseamnă că acei oameni vor dori să-și cumpere mai multe produse alimentare sau companiile lor vor dori să-și cumpere mai multe componente electrice, sau mașini, sau echipamente, produse farmaceutice și așa mai departe. Ca să vă faceți o idee, PIB-ul Indiei, produsul intern brut, s-a dublat în ultimii 10 ani. Apoi, nici un alt partener comercial al Indiei nu a primit condiții atît de avantajoase cum a primit Uniunea Europeană. Tarifele la mașini vor scădea de la 110% la 10%. (...) Și ultimul punct, servicii financiare și maritime care au acces preferențial pe piața indiană. India va avea acces la o piață de 450.000.000 de consumatori, populația Uniunii Europene. Va exporta textile, pielărie, pește, creveți, ton și companiile indiene se vor bucura de inputuri la prețuri mai mici. Aici mă gîndesc la chimicalele europene, mă gîndesc la componentele auto pe care le exportăm noi, mă gîndesc la toate aceste metale prețioase, echipamente electrice, avioane care vor ajunge în India la prețuri mai mici. E cea mai amplă liberalizare comercială încheiată de atît de UE cît și de India. Combinate, UE și India reprezintă două miliarde de oameni. Asta înseamnă un sfert din produsul intern brut la nivel mondial, ceea ce, evident, face ca acordul comercial să aibă și o importanță geopolitică foarte, foarte mare în contextul actual.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Alina Purcaru a publicat recent volumul de poezie „Clivaj. Fidelitate”, apărut la Editura Cartier. Ceea ce te surprinde, desigur, de cum vezi cartea, înainte s-o deschizi, este titlul, mai precis felul cum apare titlul pe copertă: cuvîntul „fidelitate” este tăiat cu marker fucsia. Multe dintre poeme sînt narative, sînt texte cu personaje, micropovești dublate adesea de un comentariu eseistic, reflexiv, de o gîndire poetică ce-și propune să sintetizeze, să înțeleagă, să pună în limbaj. Sînt poeme despre „viaţa fetelor şi a femeilor”, cum spune pe coperta a patra Elena Vlădăreanu. Alina Purcaru are multe de spus pe tema asta: de la dragoste şi durere, bucurie şi spaimă, pînă la istoria femeilor reflectată de istoria hainelor sau de istoria treburilor casnice. Adela Greceanu a vorbit cu autoarea despre noua ei carte.Așa s-a numit cartea inițial, „Fidelitate”, și apoi i-ai schimbat titlul în „Clivaj”, dar n-ai putut renunța de tot la „Fidelitate”? Care e povestea acestui titlu sofisticat şi care stîrneşte curiozitatea?Alina Purcaru: „Povestea este că nu păstrăm doar finalul, niciodată. Nu păstrăm doar ultimele concluzii. Păstrăm tot ce a fost înainte. E o carte despre cicluri, începe cu îndrăgostirea și cu sentimentul care te face să crezi că ai putea să schimbi lumea și se termină cu moarte. După care urmează speranță. Şi strînge în ea foarte multe stări pe care le-am și cunoscut și pe care, cu siguranță, foarte mulți dintre noi le cunosc. Am vrut ca toate pachetele astea de stări și de adeziuni să fie acolo, împreună cu punctele de ruptură, de despărțire, de contemplație ale unui parcurs în care poate nu te mai regăsești. Dar e al tău și nu poți să-l negi. Chiar dacă îl tai cu o dungă fermă și, totuși, roz, rămîne acolo.” Unul dintre cele mai puternice poeme din carte este „Paris bonheur”, în care istoria femeilor este descrisă prin istoria hainelor. O istorie a raportării societăţii la hainele femeilor. O istorie a raportării femeilor la haine. Un poem despre dimensiunea politică a hainelor femeii: „Ca şi scrisul/ hainele au o istorie de sînge/ şi privilegiu/ de disciplinare, renunţare şi revendicare/ hainele sînt de cucerit/ de eliberat/ şi de scris”. Cum ai ajuns să formulezi cu atîta precizie aceste lucruri?Alina Purcaru: „Cred că răspunsul simplu este observînd, devenind, pe măsură ce eu, la rîndul meu, am evoluat și am înțeles mai multe lucruri despre lumea în care sîntem: că nimic nu este neutru, că nimic nu este la întîmplare, că totul este infuzat de o istorie și de o dinamică a puterii, inclusiv felul în care sîntem în lume, felul în care ne performăm corpurile, identitățile, iar în cazul femeilor și al hainelor este cu atît mai evident. O istorie a felului în care am fost normate, disciplinate să apărem în societate este implicit și o istorie a opresiunii, și a limitărilor, și a conflictelor, inclusiv conflicte de clasă. Poemul ăsta cred că este unul dintre puținele în care se vorbește explicit despre asta. Nu toate ne-am permis aceleași haine, nu toate ne permitem aceleași haine și ele vorbesc foarte mult despre un loc în lume, despre condiționări, despre privilegii, despre acces, uneori despre condiții extreme și despre modul în care am fost învățate sau disciplinate să ne raportăm la propriile corpuri și la corpurile din jurul nostru. E o întreagă istorie a corpului privit ca parte care nu merită neapărat prețuire sau care nu este valoroasă, care e mereu sub minte. Dihotomia corp-minte are o întreagă istorie. Și atunci mi s-a părut important să mă gîndesc la asta și la cum putem să ne luăm corpurile înapoi și să le revendicăm ca zone legitime, și luminoase, și valoroase, și inteligente, care merită discuția și care merită scrisul și un alt tip de privire.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Președintele Donald Trump avertizează Teheranul că o flotă americană, mai mare decît cea trimisă în Venezuela, o „armadă masivă” se îndreaptă spre Iran. „Sperăm că Iranul va veni rapid la masă și va negocia un acord corect și echitabil – FĂRĂ ARME NUCLEARE – unul care să fie bun pentru toate părțile” a scris președintele american pe rețeaua sa de socializare. În 2025, negocierile nu au dus la un nou acord și Statele Unite s-au alăturat Israelului în bombardarea facilităților nucleare ale Republicii Islamice. Cum se văd aceste presiuni în rîndul populației iraniene? Sînt posibile noi negocieri SUA-Iran pentru un nou acord privind programul nuclear? Cum privesc statele din regiune amenințările și presiunile președintelui american? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu.Presiunile președintelui Trump pentru a aduce Teheranul la masa negocierilor pentru un nou acord vin într-un context dramatic pentru Iran, după o serie de proteste reprimate cu violență extremă de regim. Cum se văd aceste presiuni în rîndul populației iraniene?Carmen Gavrilă: „De-a lungul timpului, mai mulți analiști iranieni pro-regim au avertizat că Republica Islamică nu poate supraviețui, cel puțin nu în forma actuală, dacă eventuale atacuri din exterior – nu doar militare, ci și politice și economice, prin sancțiuni – dacă astfel de atacuri ar avea loc simultan cu o instabilitate internă, cu revolte interne. Și tocmai am văzut acest scenariu realizîndu-se. Presiunea internațională nu a început odată cu protestele. În acest moment, Republica Islamică este la un nivel maxim de fragilitate. Și asta este și percepția în interior, în Iran. Iranienii cu care am reușit să vorbesc spun că temerea cea mai mare a lor sînt atacurile americane. Discuția în Iran în acest moment este nu despre cînd ar putea fi loviţi, ci sub ce formă și cum va arăta strategia americană. Cei mai mulți analiști și activiști iranieni se așteaptă la lovituri limitate și de scurtă durată, după modelul venezuelean. Senzația în Iran este că președintele Trump nu este un intervenționist în sensul în care au fost percepute Statele Unite pînă acum. Nu favorizează războaie lungi, cum au fost cele din Irak sau Afganistan, ci lovituri scurte, numai că discuția este ce impact ar putea să aibă o intervenție scurtă și ţintită.”Dar în același timp președintele Trump a încurajat protestele sau măcar le-a dat senzația protestatarilor că sînt apărați, că va veni să-i apere...Carmen Gavrilă: „Da, asta este o sursă de i-aş spune chiar durere, din reacțiile pe care le-am adunat pînă acum. Senzația și impresia iranienilor este că din nou au fost păcăliți, din nou au fost părăsiți. Sau se consideră înșelați, cel puțin cei care, din disperare, l-au invocat pe președintele Trump. O astfel de atitudine nu este firească, nu este naturală, nu este specifică iranienilor. Iranienii, încă de la nașterea Iranului modern, în epoca Qajară, au o neîncredere viscerală față de tot ce înseamnă implicarea puterilor străine. Și este justificat totul din punct de vedere istoric. Începutul implicărilor externe ale marilor puteri, în frunte cu Rusia și mai ales Rusia, în Iran, s-au soldat de la bun început, încă de la nașterea Iranului modern, cu pierderi masive de teritorii, cu războaie în urma cărora Iranul a ieșit cu pierderi masive nu doar de teritorii, dar și în ce privește mentalul colectiv. Mentalul colectiv iranian este profund marcat de interacțiunile cu puteri străine. (...) Acum, mulți iranieni se simt cumva prinși între un regim pe care nu îl mai doresc și o comunitate internațională pe care o percep ca neprietenoasă cu ei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural