Fain & Simplu Podcast

Mihai Morar
undefined
Oct 2, 2025 • 2h 34min

SPOVEDANIA LUI DAN VOICULESCU, LA 79 ANI: ”AM FĂCUT CANCER DE SUPĂRARE….” | Fain & Simplu 268

Cel mai inedit podcast al anului? Dan Voiculescu vine la Mihai Morar!Ce știi, cu adevărat, despre Dan Voiculescu? Ce doar repeți din ce ai auzit în presă? În podcastul de azi se vorbește fără perdea despre moguli, Securitate, închisoare, banii lui Ceaușescu, despre culisele Antenelor, presiunilor politice și, desigur, despre războiul cu Traian Băsescu. Printre foarte multe alte subiecte. Tocmai ca să poți vedea dincolo de reperele prin care unii îl percep pe invitatul de azi și să îl cunoști, cu adevărat. Repere de care, cum singur recunoaște acesta, ar avea nevoie de 20 de ani ca să se desprindă. Asta deși timpul și justiția i-au dat dreptate.Însă viața lui Dan Voiculescu nu se rezumă nici la aceste repere, așa cum depășește sfera lumii politice unde a fost activ, sau a trustului de presă pe care l-a creat. Primul post decembrist și, în prezent, singurul mare trust 100% românesc din piața media locală. Așa că, fie că ești un împătimit al secretelor media sau al dezvăluirilor politice, că vrei să descoperi cum gândește un om care este printre cei mai bogați români, sau că vrei să afli mai multe despre felul în care Fundația Dan Voiculescu își desfășoară acțiunile umanitare departe de lumina reflectoarelor, nu rata podcastul de azi! Un podcast în care invitatul își prezintă și ultima sa carte – Un baiat de nicăieri – de asemenea, o reală comoară pentru vânătorii de secrete! Una dintre persoanele care a influențat profund societatea românească prin acțiunile sale ample și variate, Dan Voiculescu își dezvăluie povestea la Fain & Simplu! 
undefined
Sep 25, 2025 • 1h 54min

SECRETELE NEVĂZUTE LA INSULA IUBIRII. EL E CREIERUL DIN SPATELE FENOMENULUI TV. | Fain & Simplu 267

Alex Fotea vine la Mihai Morar cu toate secretele din culisele celei mai tari emisiuni: Insula Iubirii!Fain & Simplu ți-l aduce pe omul care a creat un fenomen: Alex Fotea este producătorul creativ al reality show-ului despre care vorbește toată lumea. Insula Iubirii a devenit cel mai urmărit show de televiziune pe timp de vară din istoria măsurătorilor de audiență din România! Iar ca să înțelegeți impactul asupra publicului, vă spunem că în seara marii finale, un televizor din trei urmăreau Antena 1. Ultimul episod din Insula Iubirii a adunat peste 34% din toți românii care aveau televizoarele pornite la acea oră. Cum a fost posibilă această performanță?Ca regizor al emisiunii, Alex Fotea nu se sfiește să ne dezvăluie secretele mult așteptate. Secrete pe care nu le veți afla din această descriere, ci din interviul său cu Mihai Morar, într-un podcast care poate fi, cu adevărat, ultimul episod al sezonului 9 din Insula Iubirii.Așa că, doamnelor și domnilor, faceți cunoștință cu omul care filmează 9 luni pe an, care doarme cel mult 4 ore pe noapte, omul care este în spatele super producțiilor Insula Iubirii și Power Couple. Omul care ne dezvăluie că, departe de a fi regizată, Insula Iubirii este mai mult decât o emisiune; este un real experiment social în care oameni obișnuiți ajung să facă lucruri neobișnuite. Află de la Alex Fotea ce se întamplă la Insula Iubirii în spatele camerelor de filmat.La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Sep 23, 2025 • 1h 55min

EA NU SE SPERIE DE CRIZĂ. CUM FACI 1 MILION DE EURO? OLGA URSU | Fain & Simplu cu Mihai Morar 266

Există o rețetă a îmbogățirii? Poți trăi fără să mai muncești? Cât de greu se face 1 milion de euro? Afli azi de la Olga Ursu și Mihai Morar.Olga Ursu revine la Fain & Simplu într-un moment extrem de util. Dacă nu ai văzut primul podcast cu ea, îți spunem că este unul dintre foarte puținii consultanți financiari autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. Că dacă urmai sfaturile ei financiare din primul podcast, astăzi aveai cu 20% mai mulți bani. Și că aveai ocazia să profiți pe termen lung de oportunitățile prezentate atunci.Poți recupera, însă, acum. Chiar dacă nu pare un moment favorabil investițiilor. Olga ne dezvăluie încă din startul podcastului că, dacă știi să citești corect știrile, chiar și cele negative, poți descoperi oportunitățile ignorate de cei mai mulți. Iar rolul ei este chiar acesta: să suplinească lipsa cronică de educație financiară cu care românii pleacă din școală. De aceea, pe site-ul ei - strategiideinvestitii.ro – ai primii pași în domeniul care îți poate asigura independența financiară, de la cum deschizi un cont la bursă, la cum să îți faci o strategie de investiții pe termen lung și un portofoliu. Află mai multe despre cum poți deveni propriul tău stăpân. Despre cum se fac banii și despre greșelile pe care le fac majoritatea celor care intră în acest joc fără experiență și îndrumare. La Fain & Simplu ai ocazia să profiți de vasta experiență a Olgăi Ursu.Un curs gratuit de educație financiară menit să te transforme din angajat în investitor.Oferit de Mihai Morar.
undefined
Sep 18, 2025 • 1h 18min

CURS DE NEDEZVOLTARE PERSONALĂ. PODCAST - SPECTACOL CU DOAMNA CARMEN TĂNASE. | Fain & Simplu 265

Carmen Tănase face spectacol la Fain & Simplu într-un interviu de colecție, cu Mihai Morar! O mare doamnă a scenei românești vine la conferința Fain & Simplu de la Constanța. Iar prezența ei pe scenă este cu atât mai impresionantă cu cât vine în săptămâna în care și-a pierdut mama! O perioadă în care s-a aflat constant pe scenă, în ciuda pierderii suferite, refuzând să amâne vreun spectacol. O mostră de profesionalism cum rar întâlnești. Și asta pentru că, așa cum ne dezvăluie chiar actrița, ‚publicul nu are nicio vină, iar mama și-ar fi dorit să continui!’ O rară ocazie să o descoperi pe Carmen Tănase așa cum este ea, cea din spatele rolurilor cărora le-a dat viață. Un podcast ca un spectacol, plin de umor, de emoție, personal și spontan.La Fain & Simplu, Mihai Morar aprinde luminile scenei pe Carmen Tănase!
undefined
Aug 14, 2025 • 1h 52min

PUNEM PARIU CĂ NU AM CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS? CEL MAI REBEL PODCAST. TAMAȘ & ALEXA | Fain & Simplu 264

Dan Alexa și Gabi Tamaș: caractere puternice sau rebeli fără cauză? Află-le adevărata poveste laFain & Simplu, cu Mihai Morar.4 ani îi despart pe cei doi foști tricolori, a căror carieră s-a întâlnit deseori. Coechipieri laDinamo, deveniți ulterior adversari în teren. Coechipieri mai departe la Naționala condusă dinteren de Adi Mutu. Ulterior, într-o nouă relație, de antrenor – jucător, la Astra Giurgiu. Însădincolo de gazon, pe cei doi îi leagă o prietenie sinceră. Izvorâtă din respect reciproc, spuneGabi Tamaș. Din faptul că ‚suntem la fel’, adaugă Alexa. Iar această asemanare transcedeprofilul jucătorului de fotbal: ambii hotărâți, cu un joc foarte fizic. Ambii nu și-au ascunsdemonii atunci când au fost vizitați de ei și și-au asumat stilul de viață dus. Ambii au pusfotbalul mai presus de orice, iar asta s-a văzut deseori în viața personală. Însă determinarea șidedicarea lor totală față de jocul de fotbal este o reală lecție de conduită pentru fotbaliștii deazi, ale căror performanțe nu reușesc să le egaleze pe cele de ieri. În podcastul de azi punemstatisticile cap la cap. Ce face un fotbalist de succes? De la alegerile de mașini făcute, la celesentimentale. De la timpul dedicat fotbalului, la cel petrecut în club. Iar răspunsurile suntsurprinzătoare.Însă podcastul de azi te bagă și în prelungiri! Cea mai nouă provocare a celor 2? Asia Express2025! Află în premieră detalii despre emisiunea din aceasta toamnă!Și, poate... chiar și indicii privind câștigătorii ei!Pregătește-te de meci, la Fain & Simplu!Arbitrat de Mihai Morar.
undefined
Aug 5, 2025 • 1h 35min

SE POATE ÎN ROMÂNIA! OMUL CARE A UMPLUT OPERA GOALĂ CU TINERI. FLORIN ESTEFAN. | Fain & Simplu 263

Mihai Morar ne arată ce înseamnă pariul pe tinerețe: ideile prin care Florin Estefan face profit, azi, din cultură!La 33 de ani, baritonul Florin Estefan a avut curajul să își urmeze pasiunea pentru operă și să o ducă la nivelul următor, reușind o performanță improbabilă: să devină cel mai tânăr director al Operei din Cluj-Napoca! O sarcină monumentală, așa cum singur recunoaște. Însă și mai uimitor este cum a reușit să redreseze, în doar jumătate de an, finanțele și impactul public al unei instituții de mare anvergură, afectate însă serios de lipsa de interes, subfinanțată cronic și fără perspective. De la seri cu 40 de plătitori sau concerte anulate din cauza lipsei de public, tânărul director a transformat Opera într-o instituție obișnuită cu evenimente sold out, unde 70% din public... este tânăr! Cum?În podcastul de azi afli care este, nici mai mult, nici mai puțin, rețeta succesului. Care sunt ideile inovatoare care au întors soarta Operei din Cluj. Care a fost povestea numirii sale – demnă de o piesă de teatru – de pe scenă în fruntea unei instituții de tradiție. Află cum pasiunea și determinarea înving orice obstacol și cum nu există cauză pierdută în fața unei strategii inspirate.Aflat deja în fruntea Operei din Cluj de 10 ani, Florin Estefan ne dezvăluie astăzi care este marea sa țintă și ce șanse are.La Fain & Simplu, pariem pe cultură!Susținută de Mihai Morar.
undefined
Jul 24, 2025 • 1h 35min

DE CE DISPAR BĂRBAȚII ȘI RELAȚIILE? CEL MAI ONEST PODCAST CU DR. CRISTIAN ANDREI | Fain & Simplu 262

Descarcă gratuit Revolut folosind link-ul meu și ai șansa să primești 80 lei 👉 https://get.revolut.com/e9Jc/mihaimorar(se aplică termeni și condiții, ofertă valabilă până la data de încheiere a promoției, doar pentru cei peste 18 ani)A apus definitiv vremea relațiilor stabile? Psihoterapeutul cuplurilor – Cristian Andrei – îi dezvăluie lui Mihai Morar direcția spre care se îndreaptă tinerii de azi.În lumea în care 4 români din 10 suferă de tulburări de personalitate, în care Andrew Tate este considerat un model, Beach, Please atrage cel mai mare public tânăr, iar bărbații nu se regăsesc în lumea femeilor emancipate, ba chiar sunt amenințați cu dispariția, relațiile clasice par sortite eșecului. Iar concluzia vine de la chiar psihoterapeutul care a dat tonul vindecării în cuplu, încă de acum 3 decenii! La bază medic specialist neuropsihiatru, ulterior psihoterapeut de cupluri, în prezent trainer la Institutul de Relații Umane, Cristian Andrei este omul care, toată viața, a încercat să vindece relațiile dintre oameni. Astăzi însă, vede cum oamenii se ascund tot mai mult în spatele unor măști tot mai exagerate: social media, trendurile de moment, lipsa de răbdare, tratarea relațiilor într-un mod consumerist, de-a dreptul, au făcut ca oamenii să nu mai comunice, cu adevărat. Mai mult, să își piardă propriile repere. Și cum poți să te mai regăsești în compania partenerului de cuplu, când nu te regăsești în primul rând pe tine?Care e soluția? Află din podcastul de astăzi, un dialog care vine cu o serie de afirmații surprinzătoare. Este Beach, Please pe atât de nociv pe cât este acuzat? Sunt tocmai părinții responsabili de succesul său? Soluția comunicării cu adolescenții este ca adulții să învețe de la ei?Cristian Andrei ne învață azi care sunt punțile dintre bărbați și femei, dintre părinți și copii, dintre generația ‚termină tot din farfurie!’ și cea care este constant pending.Redescoperă abecedarul interacțiunii cu ceilalți. E Fain & Simplu.Cu Mihai Morar.
undefined
Jul 22, 2025 • 2h 12min

DOCTOR GENETICIAN: CUM PUTEM EVITA CANCERUL? ADEVĂRUL DESPRE ADN-UL TĂU. | Fain & Simplu 261

Conferențiar doctor Andreea Cătană îi prezintă lui Mihai Morar ce minuni poate face, deja, genetica.‚Descoperiri au loc chiar și acum, când vorbim’ declară Andreea Cătană, care ne dezvăluie cum, în doar 20 de ani, genetica a parcurs un drum incredibil. De la o știință în care se făceau primii pași, la vindecarea unor boli considerate, până ieri, incurabile! Iar asta este doar începutul. Unde este, însă prea mult? Unde ar trebui ca etica să stea în calea științei pentru a ne împiedica să ne jucăm de-a Dumnezeu?Podcastul de astăzi ne poartă în lumea care, până nu demult, părea a viitorului. Ea este însă deja disponibilă nouă, iar genetica este marele ajutor de care beneficiază azi atât sportivii, cât și toți cei care vor să afle ce e ‚scris în stele’ pentru ei, care e vârsta lor reală, de ce nu slăbesc sau dacă pur și simplu cafeaua este ceva benefic dimineața.Andreea Cătană ne prezintă lumea viitorului.Azi. La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Jul 17, 2025 • 2h 2min

DIETA CERIN. DOCTORUL CARE SALVEAZĂ INIMA PRIN HRANĂ. | Fain & Simplu Podcast cu Mihai Morar 260

Unul dintre cei mai importanți medici cardiologi – Gheorghe Cerin – îi prezintă lui Mihai Morar abordarea neașteptată prin care vindecă oamenii.Gheorghe Cerin este medic primar în Cardiologie, doctor în științe medicale, membru al Societății Europene de Cardiologie. Și totuși, sfera sa de interes pentru tratarea bolilor de inima este ... nutriția. Poate părea surprinzător, însă studiile și practica de clinică l-au convins că bolile inimii sunt generate de felul complet greșit în care mâncăm, astăzi. Motiv pentru care, acolo unde este posibil, primul pas în tratarea problemelor cardiace făcut de doctorul Cerin este schimbarea felului în care pacienții săi se raportează la mâncare.În podcastul de astăzi, ai ocazia să descoperi cât de eronate sunt atât părerile, cât și obiceiurile noastre culinare. Cât de mult ne-am îndepărtat de la hrana reală de care organismul are nevoie și cum stresul, viața haotică de azi și alimentele nocive au cel mai dur efect asupra noastră: afecțiuni cardiovasculare grave și cancer. Adică principalele cauze de deces prematur astăzi.Însă soluția este una surprinzătoare și la îndemână: conștientizarea problemei și schimbarea felului în care ne hrănim. Explicată științific, expusă pe înțelesul tuturor și susținută cu o pasiune rar întâlnită de doctorul Cerin atât în podcatul de azi, cât și în cartea sa ‚Revoluția alimentară și sănătatea inimii’. O lucrare crucială în combaterea principalelor afecțiuni ale prezentului, susținută de un medic ale cărui acțiuni surprind plăcut prin fervoarea și pasiunea cu care încearcă să combată acest flagel, într-o perioada în care tot mai puțini medici pun pacientul pe primul loc. Ascultă sfaturile unui specialist, descoperă diete ușor de aplicat și înțelege mecanismul poftelor și cum poate fi el controlat! Și împreună cu doctorul Gheorghe Cerin poate reușim să schimbăm statistica privind speranța de viață! La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Jul 10, 2025 • 2h 38min

FIZICIANUL CARE CREDE ÎN DUMNEZEU, NU ÎN A.I. CRISTIAN PRESURĂ DESPRE CONSPIRAȚII | Fain & Simplu 259

Mihai Morar și Cristian Presură ne poartă prin lumea celor care schimbă lumea în care trăim prin invențiile lor.Numele lui Cristian Presură este legat pentru mulți de un gadget întâlnit la tot pasul, azi: smartwatch-ul care ne monitorizează funcțiile biologice. O invenție fantastică, extrem de utilă, care a schimbat modul în care ne putem monitoriza sănătatea. O realizare care, așa cum ne dezvăluie chiar inventatorul ei, era în pericolul de a rămâne într-un sertar din cauza lipsei de viziune a gigantului comercial pentru care a fost produs. Află din podcast cine a ratat o șansă unică pe piață! Însă Cristian Presură este un personaj cu o anvergura chiar mai mare decât invenția sa. Pasionat de cunoaștere, de educație, este o voce a rațiunii într-o lume în care știința este pusă la colț de cei care excelează mai puțin la capitolul cunoaștere și mai mult la... social media. Nu rata dialogul de azi între doi oameni pasionați de adevăr. Dialog care nu se ferește să atace frontal subiecte care fac tot mai mulți adepți pe rețelele de socializare: este sau nu Pământul plat? Am ajuns sau nu pe Lună? Este inteligența artificială pe cale să dezlănțuie un cataclism apocaliptic pentru omenire?Inventatorul ceasului inteligent care are grijă de sănătatea ta, omul de știință care recunoaște că nu totul poate fi explicat prin fizică, Cristian Presură, vine la Fain & Simplu!Descusut de Mihai Morar.

The AI-powered Podcast Player

Save insights by tapping your headphones, chat with episodes, discover the best highlights - and more!
App store bannerPlay store banner
Get the app