Narine Abgarian: „Dragostea e ceea ce ne ajută să supraviețuim și trebuie să ne ținem de ea”

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian a fost zilele acestea la București pentru a-și lansa romanul „Oameni care vor fi mereu cu mine”, apărut la Humanitas Fiction, în traducerea Luanei Schidu.

„Oameni care vor fi mereu cu mine” spune povestea mai multor generații ale unei familii armene, poveste despre greutăți și traume dar și despre multă iubire și tandrețe. Războaiele, pogromurile, conflictele dintre armeni și azeri marchează destinul tuturor personajelor din carte și totuși, în ciuda tragediilor, există speranță și ea vine din umanitate, din gesturile salvatoare și din iubire. De altfel, în toate cărțile sale, Narine Abgarian  pune accentul pe speranță, pe umanitate, pe ceea ce poate salva. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Narine Abgarian despre romanul „Oameni care vor fi mereu cu mine” dar și despre ce poate face literatura în vremuri tulburi. Interviul a fost tradus de Anton Breiner.

Narine Abgarian: „Cred că este o alegere inconștientă a fiecărui om în ce sentimente să creadă. Asta ține de temperamentul scriitorului, poate unora le e mai ușor să scrie de pe fundul abisului, altora le e mai ușor să se dea deoparte de marginea lui. Dacă ne referim, de exemplu, la Dostoievski sau la Faulkner, ei mai degrabă au aruncat o privire într-un abis atît de adînc încît omul poate să înnebunească din cauza sentimentelor traumatice care sînt acolo. Mie mi-e greu să scriu așa și de aceea prefer să las insulițe de speranță, ca și cititorilor mei să le fie mai ușor să citească lucrurile astea.”

Fetița este cea care descoperă treptat tragediile familiei și tot ea este cea care va duce mai departe moștenirea familiei, sprijinindu-se pe cei dinaintea ei, pe strămoși, acei „oameni care vor fi mereu cu mine” din titlul cărții. De ce ați construit acest roman punînd în centru figura Fetiței?

Narine Abgarian: „Pentru că este o carte foarte personală, foarte sinceră și pentru mine a fost mai ușor să o scriu prin ochii unui copil care privește lumea de jos în sus, nu de sus în jos. Copiii sînt cele mai sincere ființe, în toate manifestările lor, și în alea bune și în alea rele. Și, desigur, vorbind despre acele lucruri atît de importante pentru o întreagă generație de oameni împreună cu care am crescut, am vrut să povestesc cît se poate de sincer. Și asta a fost, de asemenea, prima carte pe care am scris-o pentru adulți și cu fiecare cuvînt pe care îl scriam, eu practic învățam cum se face asta.”

Cartea se încheie cu învățăturile străbunicii Tamar și cu această frază: „Iubirea e ceea ce face ca viața să merite trăită”. Cum ați ajuns la acest final?

Narine Abgarian: „N-aș spune că aveam fraza asta pregătită și mă îndreptam spre ea. Este probabil mai degrabă rezultatul unui catharsis emoțional și al dorinței de a pune punct exact în felul în care îmi doresc eu să pun punct. Eu chiar cred că dragostea e ceea ce ne ajută să supraviețuim, dragostea fizică, emoțională, morală și că trebuie să ne ținem de ea.” 

Ce poate spune literatura în vremuri tulburi, cum sînt cele pe care le trăim?

Narine Abgarian: „Literatura trebuie să rămînă sinceră, nu trebuie să vorbească în lozinci și nu trebuie neapărat să caute să arate drumul spre un viitor luminos. Eu cred că dacă vrem să schimbăm lumea în mai bine, trebuie să respectăm această regulă a sincerității și a autenticității, nu doar în literatură, dar și în viața oricărui om. Ca în acel proverb biblic, fă ceea ce trebuie să faci și va fi ceea ce trebuie să se întîmple.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural