
Timpul prezent Marea Neagră: de ce extinderea UE în Republica Moldova și Ucraina reprezintă și o „investiție în securitate”
Extinderea Uniunii Europene în Ucraina și Republica Moldova reprezintă „o investiție în securitate”, a spus comisara europeană pentru extindere, Marta Kos. Luni a avut loc la Chișinău a treia ediție a Conferinței privind securitatea în regiunea Mării Negre, organizată sub egida sub Platformei Internaționale Crimeea. Care sînt cele mai mari amenințări din partea Rusiei în regiunea Mării Negre, dincolo de atacurile cu drone? Care ar fi rolul Republicii Moldova în asigurarea securităţii în zona Mării Negre? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională.
Republica Moldova nu e riverană Mării Negre, dar face parte din zona extinsă a Mării Negre. Ce poate face concret Chișinăul în asigurarea securității în această regiune?
Mihai Isac: „Chiar dacă Marea Neagră nu are coastă directă în Republica Moldova, totuși, prin portul Giurgiulești și ieșirea la Dunărea maritimă, Republica Moldova este legată de tot ceea ce se întîmplă în zona Mării Negre. Am văzut efectele economice ale blocadei Federației Ruse împotriva Ucrainei și vedem în continuare rolul pe care îl joacă în circuitul economic evoluţiile din Republica Moldova, evoluțiile din zona Mării Negre. (...) Republica Moldova, pentru că a devenit un stat capabil să reziste, desigur cu sprijinul statelor partenere, ofensivei Federației Ruse, acestui război cognitiv total lansat de Federația Rusă, a devenit un laborator de bune practici, din care statele UE se pot inspira. Republica Moldova are în Constituția sa un statut de neutralitate, dar acest lucru nu trebuie să împiedice o bună colaborare cu statele partenere din UE sau NATO. (...) Chișinăul a devenit o stație obişnuită pentru întîlnirile experților europeni pentru a înțelege mai bine modul de combatere a acestui război cognitiv rus, a propagandei Federaţiei Ruse. Republica Moldova este și un stat care contribuie din punct de vedere militar la securitatea anumitor regiuni și vorbim de implicarea Armatei Naționale a Republicii Moldova la misiunile din Kosovo, de peste 10 ani, vorbim despre participarea la misiunea UE din Bosnia-Herzegovina. Deci, Republica Moldova este și un stat exportator de securitate, nu numai consumator de securitate. Desigur, avem de rezolvat consecințele invaziei militare ilegale ruse din anii 90, declanșate împotriva Republicii Moldova, unul din primele exerciții de forță de acest fel folosit de Federația Rusă în perioada post-imperială sovietică. Republica Moldova poate furniza expertiza sa și prin asigurarea unei conduceri pro-europene, prin asigurarea unei dezvoltări pe drumul său european, este practic încă o baricadă ridicată în fața Federației Ruse în drumul acesteia de a reocupa vechile teritorii controlate de Uniunea Sovietică.”
În ce măsură Uniunea Europeană și NATO sînt preocupate de consolidarea apărării pe flancul estic, în zona Mării Negre?
Mihai Isac: „E o întrebare aflată pe buzele tuturor celor care au participat la Conferința de la Chişinău. Da, se fac eforturi, nu trebuie să uităm faptul că regimul de navigație și de pătrundere a navelor în Marea Neagră este guvernat de Convenția de la Montreux din 1936, conform căreia în Marea Neagră nu au voie să pătrundă nave de război ale unor state non-riverane pentru o perioadă lungă. În zona Mării Negre avem prezente trei state NATO, România, Bulgaria și Turcia. Vedem buna colaborare dintre ele în cadrul unui grup maritim comun care combate minele maritime. Vedem şi o bună colaborare între aceste state și Ucraina în ceea ce privește asigurarea securității maritime. (...) UE dorește să deschidă un hub de securitate maritimă în zona Mării Negre, unde se vor face schimburi de informații și se vor lua măsuri pentru asigurarea navigației. România este unul din statele care dorește să găzduiască acest hub.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural
